Deşi au trecut 9 luni de când 1-am vizitat pe Andrei, spatele meu şubred nu mi-a mai provocat dureri, amorţeală sau orice alt tip de disconfort. Anul trecut am consultat un medic care doar s-a uitat la partea mea cervicală şi mi-a spus instant că trebuie să mă operez de urgenţă la coloană, că spatele meu nu este deloc în regulă şi a fost suficient de generos încât să-mi ofere câteva şedinţe gratuite de kineto. (restul ar fi costat o avere în condiţiile în care mai trebuie să şi mănânc şi să-mi plătesc facturile) Apoi am aflat cu bucurie că Andrei profesează de fapt în Bucureşti, şi nu în alt oraş cum am crezut mult timp. Prima şedinţă mi-a provocat nişte emoţii destul de vizibile, dar a doua oară m-am simţit mult mai relaxată şi m-am putut bucura de beneficiile “tratamentului”. Nu numai că am plecat cu o stare foarte bună , dar Andrei este şi o companie foarte plăcută şi cu o experienţă de viaţă care, zic eu, şi-a pus amprenta asupra personalităţii sale. Can’t wait to meet you again, Andrei Simion!
Leave A Comment