Mă folosesc de această ocazie pentru a-l recomanda cu mare încredere pe dl
Andrei Simion ca terapeut fizic şi specialist in terapie manuala. Sunt o persoană
activă, am practicat sportul de performanţă şi, încă din tinereţe, am descoperit
efectele binefăcătoare ale terapiilor şi programelor de recuperare fizică.
L-am întâlnit pe dl Simion în primăvara anului 2010, printr-o prietenă. Am
apelat la serviciile dumnealui, pentru a-mi remedia nişte probleme apărute în zona
lombară. În urma şedinţelor de terapie, problemele şi durerile au dispărut.
Menţionez cu mare plăcere faptul că, dincolo de efectul terapeutic incontestabil, mam bucurat de experienţa unor şedinţe de terapie manuala extraordinar de relaxante
şi de tonice.
Dincolo de şedinţele de terapie manuala, dl Andrei Simion mi-a întocmit un
program de antrenament personalizat, care a avut darul de a-mi îmbunătăţi condiţia
fizică şi tonusul muscular. Programul de antrenament fizic este unul unic,
conceptul fiind unul nou pentru mine şi foarte eficient. M-au impresionat de
asemenea cunoştinţele în materie de nutriţie ale dlui Simion, precum şi preferinţa
sa pentru extragerea substanţelor necesare organismului dintr-o alimentaţie
completă şi sănătoasă, fără suplimente alimentare şi substanţe artificiale.
Îl recomand pe dl Andrei Simion ca fiind un desăvârşit profesionist, un
specialist adevărat, care aplică în procesul de recuperare fizică tehnici complexe,
de la kinetoterapie, la presupunctură, dry needling, Nuad Boran, Dim Mak, Amatsu
Tatara. Contactându-l, veţi descoperi o persoană pozitivă, energică, entuziastă şi
motivată în a-şi ajuta pacienţii.
Recomand oricărei persoane care citeşte această scrisoare să apeleze la un
profesionist adevărat în terapii şi recuperare fizică, pentru a se bucura de o stare
continuă de bine şi de confort fizic.
Intenţionez să continuu colaborarea cu dl Andrei Simion pentru mulţi ani de
acum încolo, fiind conştient că sub îndrumarea dânsului mă voi bucura în
permanenţă de o condiţie fizică optimă şi de o viaţă cu adevărat sănătoasă.
Dan Văcărescu
Director Distribuţie SC Consultanţă Financiară Germană
Member of Schwaebisch Hall Group
www.cfgermana.ro
Leave A Comment